Din criză nu ieşim toţi deodată

Mă îngrijorează obstinaţia cu care unii şi alţii anunţă ba ieşirea din criză, ba adâncirea ei, deoarece aceasta îmi arată că puţini au învăţat cu adevărat ceva din ultimii trei ani de tumult economic. Adevărul e că, aşa cum nu am intrat cu toţii deodată în criza, tot aşa, de ieşit din ea, nu ieşim cu toţii în acelaşi timp. Au fost unele sectoare economice care au căzut brusc, de foarte sus şi într-un ritm ameţitor, altele care au avut o “aterizare lină”, altele care au fost afectate mai puţin şi unele chiar deloc.

“Imobiliarele” au cunoscut, clar, cea mai spectaculoasă prăbuşire, atrăgând în siajul lor construcţiile şi - inerent – piaţa materialelor de construcţii. Sectorul bancar românesc, oricât s-ar plânge bancherii noştri, nu a fost aşa de afectat, în condiţiile în care NICIO bancă nu a intrat în faliment, spre deosebire de ţări “mari” precum Statele Unite, Marea Britanie, Germania sau Spania. Sectorul IT a reuşit să ocolească furtuna, în timp ce producţia de automobile nici nu a ştiut când au trecut anii ăştia, de ocupaţi ce au fost şi muncitorii de la Piteşti şi cei de la Craiova… Cel mai afectat de criză a fost, însă, “statul”, care, pentru a supravieţui, a fost nevoit să se împrumute cam cu un miliard pe lună (fără a mai pune la socoteală mâna de ajutor de la FMI, BM şi UE) pentru a plăti tot ce au promis unii şi alţii în campanii electorale… că nu-i costa decât o ridicare din mână şi nici aceea pe banii lor.

Criza a demonstrat, dacă mai era nevoie, că, odată învăţat să trăieşti “pe datorie”, este foarte greu să te obişnuieşti să trăieşti din ce ai… poate şi de aici obsesia unora cu “reluarea creditării” (de parcă acele credite ar fi “moca”!) sau a altora cu “păstrarea puterii de cumpărare” a bugetarului, indiferent de cât şi cu ce eficienţă produce el valoare (de parcă golirea rafturilor de produse din import ar contribui la altceva decât la ieşirea din criză a altcuiva).

În al doilea rând, criza a arătat cât de conectate sunt diversele sectoare economice româneşti la economia mondială şi cât de “periferic” (nimic peiorativ în acest termen, care este similar cu “excentric”) este sistemul economic românesc faţă de polii de dezvoltare mondiali.

În al treilea rând, criza a arătat, dacă mai era cazul, că mulţi dintre politicienii noştri au o precară înţelegere a fenomenelor economice, precum şi a consecinţelor financiare ale legilor pe care le votează. Desigur, există scuza că, pentru mulţi dintre noi, aceasta ar fi prima criză în sistem pur capitalist pe care o traversăm, dar…

În acest moment, se poate vedea că acele sectoare economice româneşti cel mai conectate la schimburile economice mondiale au ieşit din recesiune cam pe cont propriu, mai degrabă “în ciuda” decât “datorită” măsurilor anti-criză adoptate de variile guverne. De asemenea, se poate observa că acele sectoare economice care au avut o creştere naturală şi nu una explozivă în perioada de boom economic sunt, şi ele, în situaţia de a privi cu un optimism calculat ultimul trimestru al lui 2011, în timp ce “statul” încă mai caută tunelul, că de luminiţă nici nu poate fi vorba…

În definitiv, ce ar putea însemna “masuri anti-criză” decât stabilirea, prin politici adecvate, a criteriilor prin care tu - ca guvern - ordonezi coada celor care se bulucesc să iasă din criză printr-o foarte strâmtă portiţă de oportunitate, aşezându-i mai în faţă nu pe cei care au avut prăbuşirea cea mai spectaculoasă ci pe aceia care au cel mai mare potenţial de a-i trage şi pe ceilalţi, cât mai repede, peste prăpastie?

Daniel Andrei
CFO