Daca ar fi sa caut undeva in istoria romanilor o similitudine cu ceea ce s-a intamplat, se intampla si se va intampla in continuare cu Ordonanta de Urgenta Nr. 50 din 2010, ce s-a intamplat intre clientii nemultumiti si bancile la fel de nemultumite, ar trebui sa ma opresc la relatia dintre rascoala si revolutie. In esenta, rascoala este revolta fara program, nemultumire radicala dar fara orizont, revolutia este revolta care propune inlocuirea sistemului existent cu altceva – altceva-ul acela fiind insa bine structurat, reglementat si legiferat.
In sine, directivele europene ne propuneau o mica revolutie intr-un sistem bancar care abia incepea sa iasa din perioada haiduciei falimentelor controlate, a comisioanelor netransparente, a dobanzilor „pe steroizi” si a contractelor scrise cu litere microscopice. Directivele ne propuneau trecerea de la „haosul ordonat” din anii 90 la un sistem bancar european bine structurat si transparent. Din pacate, acest indemn la schimbare a fost inteles de romanul-client-de-banca drept o chemare la rascoala si nesupunere la rambursare.
De aici si pana la proaspat-descoperitul spirit civic european si rebel nu a mai fost decat un singur pas, multi romani-clienti-de-banca raspunzand la apelul tulnicelor online care chemau la revolta impotriva ratelor nedrepte si nejuste… Si era perfect previzibil ca, dupa 3 ani de criza si un balon imobiliar spart, sa se gaseasca multi napastuiti de rate mari, care sa-si verse furia pe bancile care-i tineau in serbia creditelor. „Sa se suspende ratele!”, se auzeau din toate colturile internetului, iar sucursalele bancilor de pe te-miri-unde erau amendate de OPC…
De aici, scenariul este unul deja cunoscut, pe care l-am citit de nenumarate ori in cartea de istorie: rasculatii se aduna (in grupuri online), ataca si cuceresc unele cetati (precum ANPC, sa zicem…) dar sufera o infrangere decisiva in fata unei ostiri mai mari si mai bine instruite (avocatii unei banci, sa zicem) trimise de stapanire… Urmarea este ca rasculatii infranti sunt supusi represaliilor (li se cere plata cheltuielilor de judecata). De partea lor, bancile, speriate de ecoul pe care conflictul l-ar putea avea asupra maselor largi de potentiali supusi „garanti-ipotecari”, iau unele masuri de a face viata mai usoara celor cu credite, aliniindu-se – ca intr-o miscare similara celei de la 1848 – unor practici de mult incetatenite in Europa civilizata…
S-ar putea ca multi dintre cei care au participat la „rascoala ratelor” sa nu fi inteles ca „dobanda” este cheia de bolta a capitalismului, ca banca este institutia fara de care acesta nu poate functiona si ca bancherii nu vor lasa nepedepsita pangarirea principiului sacrosanct al lui „ti-am dat bani, acum plateste”. Cum, tot asa, lumea ar fi trebuit sa se gandeasca mai mult si mai bine la posibilitatea de a pierde in justitie, cu toate consecintele financiare ale acestei infrangeri. Dupa trei procese pierdute pe ordonanta presedintiala - in care nu s-au cerut cheltuieli de judecata, era oarecum de asteptat ca bancherii victoriosi in „batalia de la BCR” sa simta sange de debitor si sa vrea si satisfactie financiara… Poate ca mai mult dialog real si nu simplul „joc de glezne PR-istic” la televizor, poate mai multa responsabilitate si retinere din partea jurnalistilor de a nu transforma aceasta disputa intr-o „inca o batalie impotriva sistemului”, poate mai multa incredere in principiul dreptatii si nu al „multimii care face puterea” ar fi facut – poate – ca lucrurile sa fi avut un alt curs…
Degeaba clientii altor banci discuta acum aprins despre cum sa isi ajute confratii, recent infranti in „batalia de la BCR”. "Sa dam cate 10 lei fiecare!", a propus unul dintre clientii unei banci concurente. “Sa mergem pana la capat si sa le aratam judecatorilor ca nu pot sa isi bata joc de zeci de mii de oameni. Sa ne solidarizam si sa punem ban de la ban pana acoperim costurile!", propune un altul. In locul lor, eu as strange bani pentru propriile cheltuieli de judecata, pentru ca asta este doar inceputul…
In fine, nu pot sa inchei fara a face si un considerent de ordin teoretic, pentru ca acest episod din procesul de modernizare a sistemului bancar romanesc este departe de a se fi incheiat: in virtutea principiului aplicarii pentru viitor a legii noi - ordonanta, ca act normativ de drept intern, suveran (emisa tinand cont exclusiv de caracterul sau de urgenta si supusa ulterior procesului parlamentar de aprobare a sa, printr-o lege), se aplica, in mod normal, atat contractelor noi, cat si, evident, firesc, normal, logic si legal, si contractelor in curs de derulare, adica tocmai acelor contracte care - pana la data intrarii in vigoare a ordonantei - nu si-au produs/epuizat toate efectele sau in care partile nu si-au executat deloc prestatiile sau nu si le-au executat intr-o proportie semnificativa.
Cel care vrea sa inteleaga, aude…
Cezar Guşu
Deputy Managing Partner
Ni se bate noua, „confratilor” obrazu’ pen’ ca unii dintre noi, satui sa fim numiti legisti in loc de juristi, stam in contemplatie si ne permitem sa gandim ca promovarea ordonantelor presedintiale cu respectivul obiect a fost o decizie proasta! Na ca am spus-o!
RăspundeţiŞtergerePoate ca in dosarele de fond justetea sa fie de partea “celor multi si obiditi” da’ si acolo e o discutie pentru ca domnul profesor universitar doctor poate ca ar fi trebuit sa explice si mai limpede nu doar ca “raru razboiu de nu biruia” ci “raru dosaru in care instantele judeca in echitate” adicatalea ca orice judecator cu mintea intreaga scoate un dosar mai intai pe procedura si mai apoi isi bate capu’ cu fondu’.
Ni se bate obrazu’ noua, „confratilor” pen’ca vezi Doamne nu suntem confrati.
Este un apel sublim la unitate….da’ in fata cui Doamne iarta-ma?
Cine e dusmanu’ de clasa? Bancile? Guvernul? Instantele? Clientii dezamagiti?
Pana cand nu mi se explica pe indelete, asaaa..ca pentru minoritatile intelectuale (in care ma introduc singur pentru a-l scuti pe domnul profesor universitar doctor de a mai folosi expresii de o eleganta maxima de genul “nu prea isteti”) cine e ala rau si de ce, eu imi rezerv dreptul de a cere cheltuieli pe cale separ…ptiiuuu..ce am zis, imi rezerv dreptul de a-mi permite luxul de a gandi cu propria scafarlie din dotare, in conformitate cu inteligenta, legea si constiinta proprie.
Acu’ na..sper ca domnul profesor universitar doctor nu o avea pretentia a fi detinatorul adevarului absolut, atotstiutor, atotputernic..zic si io…ca tot citii ceva aici de capitonaje…
Stau si ma uit la acest articol si citesc de FMI, de Guvern, de banci, de temple masonice, de politicieni, si imi vine (deformatie profesionala) sa spun: Domnu’ avocat profesor universitar doctor..limitati-va la problema de drept ridicata! Sau cum se zice la ICCJ: va rog sa concluzionati!
Citesc cu ingrijorare ca de sentinta aceea proasta pentru clientii domnului profesor universitar doctor sunt de vina FMI, Guvernul, bancile, masonii. Mai ramane loc (la recurs) pentru extraterestrii si, de ce nu, agenturili straine.
Oare un moment de pauza, o introspectie sincera, barbateasca, oare un intrebat in barba: “oare eu nu am gresit undeva?” nu isi are rostul?
Un pic de responsabilizare?
Admir (sau mai precis admiram) programul de politician al domnului profesor universitar doctor, dar oare clientii au venit la politician sau la avocat?
Diferenta e imensa, e diferenta intre promisiunea pur potestativa si promisiunea asumata responsabil.
Nu vad niciun proces de constiinta, nicio asumare de responsabilitate si asta ma face sa nu vreau sa fiu confrate, co-mplice sau co-participant la o operatiune de captatio benevolentia(e) a unor clienti confuzi si speriati, care se agata de orice promisiune, fara a face distinctia dintre a politicianului si a avocatului.
Un lucru este insa cert: Sfarsitul lumii nu vine in 2011!
Pentru ca poporului asuprit care il asteapta pe Mesia ii spun: Ntz..inca nu, asta nu e! (asa ca platiti ratele in continuare, macar pana in 2012 cand vine peste noi calendaru’ maya) Chiar! Uite un argument bun de bagat in dosarele de fond!
LE . „[…] marile firme de avocatura, ca aceea din care face parte semnatarul articolului cu pricina, i-au refuzat la unison pe acesti oameni, orientandu-i catre mine.”
Asta imi aduce aminte de vorba fostului maestru: „Nu-i spune niciodata unui om ca nu are sanse de castig ca se va gasi oricand alt „confrate” care sa-i ia banii”.