Eu cand vreau publicitate... fluier

Nici nu stiu de ce ar trebui sa ma revolt pe Legea Avocaturii sau pe Statutul Avocatului… Nu sunt avocat si, in acelasi timp, ceea ce scrie acolo ar trebui sa-mi  faca, in principu, munca mai usoara. Sunt un PR-ist cu background solid in jurnalism si putina sociologie, am facut publicitate „pe genunchi”, iar despre marketing nu am trecut dincolo de lecturile de baza. Cu toate acestea, prevederile referitoare la publicitate si marketing din Legea Avocaturii – Legea 51/1995 - si Statutul Avocatului ma scot din minti!

In primul rand, ma enerveaza pentru ca limiteaza dreptul publicului la informare, in al doilea rand pentru ca sunt desuete, in al treilea rand pentru ca amputeaza cu totul si cu totul fara rost un segment de activitate economica si, nu in cele din urma, pentru ca sunt absolut ipocrite.

Art. 46 (1) din Legea Avocaturii spune ca „este interzis avocatului ca, in mod nemijlocit sau prin persoane interpuse, sa foloseasca procedee incompatibile cu demnitatea profesiei in scopul dobandirii clientelei” iar (2) „ca este interzis avocatului sa foloseasca mijloace de reclama sau de publicitate in acelasi scop”, lasand Statutul sa detalieze. Si detaliaza Statutul… Generos la inceput, Art. 230 (1) - „Publicitatea formelor de exercitare a profesiei este destinata sa asigure publicului informatii cu privire la activitatea desfasurata de acestea. Publicitatea trebuie sa fie veridica, sa respecte secretul profesional si sa fie realizata cu demnitate si prudenta” - devine restrictiv pe parcurs - “(2) Indiferent de mijlocul de publicitate utilizat, toate mentiunile laudative sau comparative si toate indicatiile referitoare la identitatea clientilor sunt interzise” - si de-a dreptul stupefiante la final – “(3) Mijloacele de publicitate a formelor de exercitare a profesiei nu pot fi folosite ca reclama in scopul dobandirii de clientela.”

Pai de ce sa nu pot folosi publicitatea (3), informandu-mi corect si in detaliu potentialii clienti asupra zonelor mele de expertiza, a ceea ce fac si a ceea ce nu fac? De ce sa nu stie publicul ca eu sunt avocat specializat pe consultanta juridica de business si ca nu fac divorturi si nici nu ma bag sa-l scot de dupa gratii daca a furat o gaina sau daca vrea sa se certe cu administratorul blocului?

Articolul 231 incepe si el generos si ma lasa sa-mi pun firma la strada - de 40x60 cm – ba imi spune si pe ce suport am voie sa o gravez… Nu mai spun ca imi da voie sa-mi fac carti de vizita, sa tiparesc brosuri, invitatii la conferinte, colocvii profesionale si de specialitate, de parca cei care au nevoie de un avocat nu se gasesc decat in salile de conferinta si la simpozioanele pe teme juridice… Unde sunt?.. ca ACUM ma duc acolo! Nu mai spun ca Statutul, in generozitatea lui, imi da voie si sa-mi inserez adresa in anuare si carti de telefon… mai stie cineva ce e aia o carte de telefon?

Ehe, si apoi incepe partea cu „e interzis sa:”… Art. 231 (2)… a) oferirea serviciilor prin prezentare proprie sau prin intermediar la domiciliul sau resedinta unei persoane, sau intr-un loc public; b) propunerea personalizata de prestari de servicii efectuata de o forma de exercitare a profesiei, fara ca aceasta sa fi fost in prealabil solicitata in acest sens; c) acordarea de consultatii si/sau redactarea de acte juridice, realizate pe orice suport material precum si prin orice alt mijloc de comunicare in masa, inclusiv prin emisiuni radiofonice sau televizate. Fara cuvinte…

Spuneam ca legea limiteaza dreptul la informare… Adica un om de afaceri care nu te cunoaste trebuie sa-ti citeasca pe frunte ca esti „avocat de business”… sau, atunci cand te intalnesti cu un alt om de afaceri pentru prima data si cand necazurile cu care se confrunta compania sa sunt de notorietate publica, tu nu pot sa-i spui cam ce ai putea face pentru el concret, ci i-ai povesti cate in luna si in stele despre satisfactiile profesiei de avocat… nu cred… Pai daca te duci la un potential client cu o prezentare generala inseamna ca nu te-ai pregatit pentru intalnire!

Nu trag pe nimeni de maneca pe strada, nu fac nimanui cu ochiul, nu-i promit marea cu sarea, nu astept sa vuiasca targul despre ce am facut, nu fac nimic ce ar putea aduce atingere demnitatii profesiunii de avocat… pur si simplu vreau ca un potential client sa fie informat si sa ma caute in cunostinta de cauza, fara sa-si piarda timpul. Cum nu cred ca ar trebui ca baroul sa decida asupra a ceea ce trebuie sa fie inclus sau nu intr-o brosura de prezentare a unei entitati economice private sau sa decida – asa cum a facut-o – unde anume are sau nu are voie sa publice informatii despre sine o casa de avocatura privata.

De asemenea, am afirmat ca legea este desueta si e evident ca a fost scrisa pe vremea cand avocatura de business nu exista decat in revistele colorate aduse „de afara” (expresia apartine erei respective) cand avocat era cel care te divorta sau cel care te scapa de belelele cu politia, cand un cabinet de avocatura incapea intr-un apartament cu 2 camere si firma de 40x60 de cm risca sa acopere soneria vecinului… Intre timp, au aparut case de avocatura cu peste 20, 50, 80 sau 100 de avocati – adevarate corporatii – care TREBUIE sa se comporte ca atare, ca niste corporatii.

Imi pare, de asemenea, rau pentru economia romaneasca in general si pentru firmele de publicitate din Romania in particular, care ar fi putut sa benficieze de pe urma intrarii pe segmentul pietei avocaturii, piata evaluata la un moment dat la 150 - 200 de milioane de euro. Cat potential creativ pierdut, cate taxe si impozite aruncate la gunoi…

Nu este nimic imoral, nedemn, anticoncurential sau necolegial in a-ti face reclama si a utiliza publicitatea… fiecare la nivelul sau: care in foaia locala, care in ziare nationale, care in reviste internationale… sau spot-uri radio si TV, fiecare avocat, casa de avocatura – “forma de exercitare a profesiei”, ma rog – in functie de segmentul de piata caruia i se adreseaza. Sunt ani buni de cand si avocatura a iesit din zona “mestesugului” si a intrat in era business-ului modern, cu toate consecintele. De asemenea, nu vad nimic imoral in a fi mandru de munca ta si in a ti-o face cunoscuta, in limitele de confidentialitate stabilite cu clientii tai… ai tai, nu ai baroului. Publicitatea care spune adevarul ce respecta secretul profesional este prin sine insasi demna si prudenta, asa ca nu cred ca ar avea nevoie de alte reglementari. E un truism printre publicitari ca cine minte, pierde.

In fine, cred cu tarie ca aceste prevderi sunt ipocrite. Cine crede altfel, sa ridice primul piatra…

Ovidiu Constantinescu
PR Manager

PS: Formularea: „forma de exercitare a profesiei” is a killer…